Bolta in leagan vs. bolta pe ogive

Bolta in leagan, semicilindrica, deasupra navei centrale, era potrivita planului bazilical din secolul 7 ,  numai ca producea impingeri oblice foarte mari. De aceea zidurile laterale au crescut in masivitate si au capatat chiar contraforti. O solutie a reprezentat introducerea unor arce-dublouri – nervuri care uneori continuau pana in fundatie. Un exemplu de bolta in leagan pe arce dublouri se regaseste la Catedrala Saint Sernin din Toulouse, secolul 12.De asemenea , o alta varianta  de reducere a impingerilor a fost inlocuirea boltii semicilindrice cu bolta avand sectiunea un arc frant .
 Bolta pe ogive a fost elementul fundamental al revolutiei produse in statica constructiilor. Descoperita si aplicata inca la bisericile romanice, ea a facut insa cariera in secolele 12-15. Ogivele au fost un substitut in arc de cerc, al elipselor diagonale de la bolta in cruce. Initial, prin ele s-a urmarit doar rezolvarea problemei boltarilor unicat. Efectul principal al acestor noi abordari in constructia boltii a constat in faptul ca numai aceste nervuri preluau eforturile din intreaga bolta, pe cand restul panzelor erau independente, dar autoportante.Bolta pe ogive a fost o inovatie tehnica extraordinara, care a determinat rezolvarea impecabila a unor vechi probleme constructive. Dincolo de acest aspect, a permis crearea unor importante efecte de ordin estetic. In primul rand a castigat expresivitatea ansamblului: peretii, acum neportanti, au devenit mai inalti, mai subtiri, strapunsi de goluri mai multe si mai mari, ajungand pana la o incredibila « dematerializare » , la « peretele diafan ». Doua mari capodopere unde s-a folosit bolta gotica pe ogive sunt Notre Dame si Catedrala din Koln.


Arhitectura INGINERILOR



Adevaratele creatii ale secolului 19 au fost marile structuri din fier si sticla, care i-au impresionat pe multi arhitecti. Ele au deschis calea unor noi abordari ideologice in arhitectura, de care era acuta nevoie in urma evolutiei sociale si revolutiei industriale. Deja cu un secol in urma se largise nevoia de spatii arhitecturale, ea cuprinzand acum nu doar palate, biserici si locuinte, ci si o serie de alte programe si institutii publice, cum ar fi : burse, birouri, galerii comerciale, spitale, penitenciare, scoli, gari mari, universitati, biblioteci municipale, pavilioane expozitionale si muzee. Pe de alta parte, inca din 1772 se proiecta in Anglia podul metalic Coalbrookdale, ca un simbol avant la lettre al noii ere industriale. Exista deci o noua tehnologie si un pretios material care crea posibilitati neexplorate de arhitectura traditionala. Impreuna cu alte poduri, gari, hale industriale, pavilioane expozitionale, sere si structura turnului Eiffel, aceste constructii au atras atentia arhitectilor progresisti si cultivati. Ei au vazut in aceste structuri o solutie tehnica si estetica pentru noile programe de ahitectura ale capitalismului si o alternativa la arhitecturile istoriste. Principiile majore desprinse ulterior din acest tip nou de arhitectura au fost :
 1) concentrarea atentiei pe utilitatea sociala si eficienta in constructie ;
 2) principiul estetic al sinceritatii, adica al exprimarii oneste a structurii si materialelor.
 In academii, aceste structuri metalice nu erau considerate arhitectura, ci simple exercitii ingineresti. Totusi, arhitectura acestor umbrele de sticla cu sasiu de fonta a constituit simbolul epocii industriale si in acest fel a fost o arhitectura incarcata de semnificatie estetica. Secolul 19 a introdus spatiul deschis, pentru o arhitectura continua si fara limitele spatiale care sa o separe de mediul ei. Pentru Expozitia Mondiala din 1889, a fost construit Turnul Eiffel, proiectat de inginerul cu acelasi nume, care la acel timp era cea mai inalta constructie din Europa ( 300m). Christal Palace, construit in 1851 la Londra pentru prima expozitie mondiala, a fost proiectat de un gradinar – Joseph Praxton – care a facut proiectul in numai 9 zile.

Eiffel Tower ( TOP)