luni, 26 mai 2014

Viata in Turcia / Life in Turkey- Denizli -> Study , fun and others...

Viata in Turcia / Life in Turkey-  Denizli 

Study , fun and others...

     Inainte de a veni aici , toata  lumea m-a intrebat :" De ce Turcia?" .... De ce nu ? Din punctul meu de vedere, aceasta splendida tara este mult subestimata uneori. Dar sa revenim...
   Nu multi au ocazia sa traiasca aproape 5 luni in Turcia . De cand sunt aici , am avut parte ( desi pare imposibil de crezut ) , numai de experiente placute. Oportunitatea oferita de programul Erasmus nu se compara cu nimic  altceva , asa ca ,daca ai ocazia , nici sa nu iti treaca prin minte sa refuzi sau sa te gandesti de 2 ori daca sa aplici sau nu .

  Cand te gandesti la Turcia , la ce te gandesti ? Nu-mi spune ! Nu-mi spune ! Suleyman Magnificul ( ca tot e la moda ) , "Scrisoarea a III-a  " a lui Eminescu , schimband registrul , cu siguranta te gandesti la baclava , rahat ( tr. Lokum )  , la peisajele scaldate de soare din sudul tarii , Antalya , Bodrum , Manavgat , Alanya sau mult mai faimosul Istanbul . Si in mare parte ai dreptate . Dar viata aici nu se rezuma doar la acestea. La
fiecare pas , la fiecare privire , descoperi ceva cu totul inedit.

  Eu sunt aici pentru a studia la Pamukkale University ( Inginerie Civila ) . Recunosc ca inceputul ( ca orice inceput ) , a fost putintel dificil . Nu stiam ce sa ma astept, am venit singura intr-o tara straina , 2000 de km , cursuri noi, oameni noi , dintre toate limbile , cel mai putin am ajuns sa vorbesc limba mea natala, turca nu stiam . Dar ce am descoperit , nu se compara cu nimic altceva.  Niste profesori extraordinari , pregatiti in Statele Unite si Marea Britanie , devotati muncii lor . Timp de un semestru , am studiat sub indrumarea lor , fiind o marea onoare pentru mine sa lucrez cu dumnealor . Nu mi-au fost doar profesori , ci adevarati prieteni . 

  5 zile pe saptamana au fost dedicate studiului, dar cu weekend-ul este cu totul alta poveste. Ooohh! Da ! Am aflat de la prietenii mei din Kirghistan  ca se practica aici ceva ce multi stiti sub denumirea de " autostop" ( hitchhiking) . Si mi-am zis : " De ce sa nu incerc ?" Asadar , am inceput aventura in Turcia intr-un mod cu totul aparte si , sub indrumarea bunilor mei prieteni , am plecat la drum . Nu am avut mult de asteptat, si iaca am ajuns in Fethiye. Oras superb ,locuri minunate , oameni ospitalieri ,iar ceea ce m-a surprins era faptul ca ,fiind situat intr-o zona de maxima atractie turistica, la mare, preturile ar fi trebuit sa fie exorbitante, daaar ... NU ! Erau chiar mai mici decat in marile orase din centru sau din alte parti mai putin vizitate . Ai auzit, Constanta ?! Asa se face turismul :) ! Referitor la modul de calatorie, nu va fie teama sa mergeti cu autostopul . Oamenii nu vor decat sa va ajute, le face o deosebita placere sa cunoasca straini , iar bani , sa nu care cumva sa le oferiti , este un  semn de jignire , ei opresc sa faca un lucru bun pentru voi , nu sa va ia banii . Daca esti putin mai norocos , poti gasi oameni care te invita sa ramai la ei sau chiar iti platesc masa in drum spre destinatie .  Asta inseamna ospitalitatea turceasca ! Daca mai si vorbesti putin turca , ii faci cei mai fericiti oameni din lume :). Aaa... Apropo ! Daca te intreba de unde esti si spui " Romania " , uneori e posibil sa nu inteleaga sau sa nu stie , dar cel mai indicat este sa raspunzi doar atat : " Hagi " si isi vor da ei seama de unde vii . ROMANIAAA ! Fie ca te intreaba un batran sau un copil de 5 ani , cu totii stiu cine este Hagi , marea legenda a Galatasaray-ului. Si da , ne iubesc pentru asta . Ca o paranteza, trebuie sa le multumim putinilor oameni care au facut istorie si au pus numele tarii noastre undeva sa nu fie uitat acolo unde ar trebui sa ne fie locul , sa insemne ceva in lumea asta mare ! Multumim , Gheorghe Hagi , multumim Gica Popescu , Nadia Comaneci , multumim chiar si Innei si Alexandrei Stan :) ! 
Gheorghe Hagi , legenda Galatasaray-ului

    Intr-o alta ordine de idei , moneda nationala a Turciei este Noua Lira Turceasca ( TRY ) , care este echivalenta cu aproximativ 1,5 lei ( dar la casele de schimb valutar este pusa in vanzare cu 1,7 sau 1,8 lei ). In mare parte , preturile si in general , viata aici, sunt cam la fel ca in Romania, in materie de bani. Uneori chiar si mai ieftine . Ca o idee , un kilogram de portocale este mai ieftin decat un kilogram de mere . 
  Dar , dragilor , sa nu uitati cateva lucruri importante : Turcia este o tara musulmana , asa ca aici nu se mananca carne de porc ( in rest ,o sa gasiti tot felul de varietati -pui , vita , peste ) . Un alt lucru , datorita inflatiei , bauturile alcoolice sunt foarte scumpe : o doza de bere, cea mai ieftina , este 4.5 lire, o sticla de vin ( cel mai ieftin ! ) 14 lire si lista poate continua . Dar ,daca tot veniti in tara delicateselor, tin sa atraga atentia  ca dulciurile , de exemplu , sunt foarte ietine : 1 lira,  1 lira , 75 de kurusi ( subdiviziune  a lirei, cum sunt 10 bani , 50 de bani la noi ) . Sa nu faceti abuz :)) !
Lokum ( Antalya )
 Cazarea . Da, un alt subiect care trebuie adus in discutie. In general , cazarea in Turcia nu este foarte scumpa , un apartament de 1+1 este intre 550 si 750 de lire ( impartit la doi ) . 1+0 , 450-600 de lire sau 2+1  , 650-800 de lire ( impartit la 3 ) . In mare parte aceste preturi au totul inclus ( apa , gaze , televiziune , internet ) , asa ca nu mai trebuie sa va faceti griji pentru eventuale taxe suplimentare ( iarna este posibil totusi sa platiti o suma extra pentru gaze , undeva la 50 -75 de lire , dar nu va faceti griji , iarna aici este blanda si trece repede ) . 
In legatura cu transportul , asa cum am mentionat mai sus , cat am fost si cat voi fi in Turcia , intre orase , se calatoreste cu autostopul . Dar daca se intampla sa calatoriti distante mai mari , este recomandat autocarul . In legatura cu aceasta , au un sistem de transport foarte bine pus la punct , vin si te iau de acasa pentru a te duce la autogara , iti ofera o masa pe drum , iar ce este mai important , nimeni nu sta in picioare :)) . Cele mai importante companii de transport din Turcia sunt Anadolu, Pamukkale , Metro. Desigur ca mai sunt si altele , dar acestea sunt cele mai sigure si cele mai recomandate . ( Daca va aflati in Turcia si nu stiti cum sa achizitionati bilete sau de unde ,o puteti face si online aici :  http://www.obilet.com/  http://www.anadolubilet.com.tr/     https://www.pamukkale.com.tr/ )  . Ca idee , transportul intre Denizli si Istanbul costa 65 de lire iar ca durata , in jur de 10 ore ( ti se pune la dispozitie internet, televiziune pe durata calatoriei ) . Asadar , Romania ( Constanta ) - Turcia ( Denizli ) = aprox. 150 de lire (24 de ore ) iar cu avionul , Turkish Airlines , 160 de euro , Pegasus 80 de euro ( zbor de pe Otopeni ) cam la fel ca durata .  Avantajul cu autocarul este faptul ca iti poti lua mai mult bagaj suplimentar , iar cu avionul , pentru fiecare kilogram in plus , ajungi sa platesti intre 5 si 10 euro.

Ce poti sa faci in Turcia ? Hhhm... Ce nu?! Bine , mai putin cluburi :)) . De fapt ,si cluburi , dar cele de pe coasta Marii Mediterane . Ca sa vizitezi , sa incepem cu inceputul :Mardin, Antalya , Alanya , Demre, Kas , Kalkan , Manavgat, Side , Mersin ,in sud , Izmir , Cusadasi , Marmaris , Bodrum ,Fethiye, Cesme, Didim , Akyaka, Canakkale , in vest si in sud -vest , Pamukkale , Usak , Isparta, Burdur , Konya , Capadoccia ,Afyon in centru ,Trabzon , Rize ,Samsun , Amasya in nord.  In est , nu este prea indicat sa va "avantati " , fiind o zona la granita cu Iran , Irak si Armenia. Ca un pont , mergeti in zonele frumoase de pe harta , dar in orase mai putin cunoscute . Veti fi uimiti ce puteti gasi acolo :)
De asemenea , drept ghid de informare , va recomand acest web site : http://www.goturkey.com/ , unde veti gasi informatii detaliate ( in limba engleza , din fericire ).
Terasele de travertin cu apa termala
Pamukkale ( tr. " Castelul de bumbac ")

    Pentru muzeele din Turcia ( nu va ganditi doar la niste cladiri cu artefacte acoperite de praf, nu exista asaceva aici ) , atat in interior , cat si pentru vizitarea  cetatilor , studentii pot obtine asa-numita " Muse Karte " , care costa 15 lire, valabila pentru un an si cu care poti vizita peste tot in Turcia , de cate ori vrei.

Terasele de travertin cu apa termala de la Pamukkale , situate la cativa kilometrii de Denizli , se afla in vecinatatea cetatilor antice Hierapolis si  Laodiceia .
Aici se aflau in vechime Bai Romane, renumite pentru vizitele frecvente ale reginei Cleopatra ( de asemenea , inca mai exista piscina Cleopatrei - intarea 25 de lire ) .
Dar , indiferent de anotimp , un scaldat in apele termale de aici , care atrag sute de mii de turisti an de an ,este binevenit . Enjoy it !

        Daca sunteti un impatimit al cafelei, o sa aveti o mica surpriza : intr-adevar turcii sunt renumiti pentru "cafeaua turceasca " , dar sa stiti ca este foarte mica :)) Asa ca va trebui sa beti cam multe . Dar , trebuie sa recunosc, cat am fost in Romania , nici macar cand eram bolnava nu ma atingeam de ceai , insa aici , nu ai cum sa nu bei  ceai : Ceai verde, negru, de mustel , de portocale , ceai de la Marea Mediterana , ceai de tei , etc. peste tot, ceai . (pretul este in jur de 1 lire, iar unele localuri il ofera gratis ). 

      Revenind , un alt loc ( de fapt , puteti face chiar un mini tur ) este cetatea greceasca Ephesus .Situata in vecinatatea orasului Izmir , cetatea Efes este , daca nu cu siguranta , atunci aproape cu siguranta , una dintre cele mai bine pastrate si mai frumoase cetati din lume .   Conform traditiei , Efes a fost cel care a incendiat Templul Zeitei Artemis din Efes , din dorinta de a se afirma . La cativa kilometrii de aceasta , se afla alte doua locatii spectaculoase , Sirince, cunoscut in toata lumea pentru productia de vinuri si  Meryemana Evi - Casa Fecioarei Maria , locul unde se spune ca Maria Magdalena ar fi fost ingropata.



Templul din Efes

Meryemana



Biblioteca lui Celsus
Sirince , Selcuk


















   In Turcia , nu am gasit doar niste colegi , am  gasit  mai mult decat prieteni , am gasit o familie . M-au ajutat chiar si cand nu le-am cerut, au fost alaturi de mine in momentele mai putin bune , au luptat pentru mine si mi-au aratat dragostea si aprecierea lor . Am avut ocazia ( pot sa spun chiar norocul ) sa locuiesc cu o fata turcoaica , de origine din Izmir. nu mi-a fost doar colega de apartament , mi-a fost o adevarata sora, sustinandu-ma de fiecare data.  Pot sa spuna ca am avut tot ce mi-as fi putut dori aici , cu o singura exceptie : da, admit faptul ca am fost uneori trista din urmatorul motiv : departarea de familie, de mama si de tata . Sarbatorile fara familie, indiferent cati prieteni ai , nu se compara. Dar, si cu bune si cu rele , viata este frumoasa , si sa nu uitam , daca respiri , nu inseamna ca traiesti , asa ca trebuie profitat de fiecare clipa :)!

Eeeii... Dar m-am abatut de la subiect ! Un alt oras magnific , pe care cu siguranta il stiti , sau ati auzit de el cel putin o data , este Antalya. Situat in Sudul Turciei , la poalele muntilor Taurus , Antalya iti ofera o experienta de neuitat . Pleci din vest, de pe plaja Konyaalti , urci scarile pana la o altitudine de 30 m fata de nivelul marii , vizitezi centru vechi , vezi Bulevardul Umbrelelor ( aici este posibil sa intalnesti ospatari care sa iti vorbeasca romana  :)) ) Vezi Hidirlik  Tower, savurezi o cafea in Ugur Cafe Biliardo. chiar pe faleza , ii bati la "Poarta lui Hadrian ", gasesti Biserica Sfantului George,  renumitul Turn cu Ceas din Antalya ,iar in apropiere de Karaalioglu Park , vei gasi o multime de statui  foarte interesante ( cand vei ajunge acolo , o sa stii despre ce vorbesc , daca ai fost , cu siguranta imi dai dreptate :) )
Konyaalti Beach
Turnul din Antalya
Umbrelele din Antalya




Statuie in fata bancii :))
     In  Denizli , in  apropierea universitatii , exista Camlik Park , unde poti alerga, face gratare , iesi la o plimbare  sau pur si simplu sa ai o panorama asupra orasului . Pentru cumparaturi , ai la dispozitie 2 mall-uri Teras Park si Forum Camlik , iar daca vrei sa fii putin   mai traditionalist, poti incerca bazarul din centru , unde poti gasi de la aur , la pantofi ,genti , jachete de piele sau delicatese gata impachetate. Depinde ce cauti  , insa cu siguranta vei gasi .

  Universitatea iti pune la dispozitie o biblioteca  in care vei gasi absolut orice carte , cu conditia sa o cauti in engleza sau in turca ( cu mici exceptii , vei gasi carti si in limba germana ) . Facultatile au dotari moderne , laboratoare de ultima generatie , incercandu-se implementarea unor noi tehnici de invatare.
  De asemenea, langa rectorat, poti gasi cantina principala, plus 2 cafenele . La cantina, pranzul este in jur de 2 lire, iar cina 5 lire.
   Miercurea , in cartiere , poti gasi micile bazaruri pentru legume , fructe si alte produse alimentare , unde preturile sunt infime in comparatie cu supermarket-urile.
  In ceea ce priveste examenele universitare , acestea se sustin de 2 ori pe semestru , primul fiind 40 % din nota finala.
Desigur, Turcia nu se rezuma doar la atat, insa , daca ar fi sa spun tot , cred ca v-ati plictisi .  :))